Tigaie rapidă cu legume și ouă

Ingrediente:
Ouă 6 buc
Ardei gras roșu 2 buc
Roșii decojite și tocate 800 g
Ceapa 2 buc
Usturoi 3 căței
Bacon 30 g
Pătrunjel proaspăt
Sare
Piper proaspat măcinat
Boia de ardei dulce și iute
Ulei 2-3 linguri

Rețeta video MIC DEJUN CU OUĂ ȘI BACON mai jos:

Într-o tigaie puneți la încins 2-3 linguri de ulei vegetal.
Adăugați 2 cepe tocate julien și 2 ardei grași roșii tăiați fâșii.

Adăugați un praf de sare și gătiți 15 minute, amestecând constant la foc mediu.

Adăugați 3 căței de usturoi zdrobiți și amestecați. Gătiți 1-2 minute.
Adăugați 800 g de roșii decojite și tocate, piper proaspăt măcinat, boia de ardei dulce și iute și amestecați. Gătiți 20 de minute, amestecând constant la foc mediu.

Când sosul a scăzut, luați tigaia de foc. Nivelați compoziția cu ajutorul unei linguri și faceți 6 cuiburi pentru cele 6 ouă.

Adăugați pe rând cele 6 oua în fiecare cuib făcut și presărați sare deasupra fiecărui ou.

Aduceți tigaia din nou pe foc mic și puneți capac. Lăsați capacul 5 minute, sau până când ouăle sunt gătite.

Opriți focul, luați capacul și presărați cu pătrunjel proaspăt tocat.

Gătiți/rumeniți 30 g de bacon tăiat bucățele.

Adăugați baconul în tigaie peste ouăle gătite.

Consumați cu moderație!

Rețeta video MIC DEJUN CU OUĂ ȘI BACON mai jos: