Urmărește rețeta video pas cu pas:
Ingrediente aluat:
Faină 1 Kg
Drojdie proaspătă 40 g (sau 14 g drojdie uscată)
Gălbenușuri 10 buc
Zahăr 300 g
Lapte 400 ml
Unt 150 g
Ulei de floarea soarelui 50 ml
Coaja rasă de la o lămâie
Sare
1 ou pentru uns
Ingrediente cremă:
Nucă mărunțită 400 g
Cacao 70 g
Zahăr 150 g
Esență de rom
Albuș de ou 7 buc
Mod de preparare:
>>> Atenție! Toate ingredientele pentru această rețetă trebuie să fie calde, nu de la frigider <<<
Într-un bol mare cerneți făina de mai multe ori. Făina trebuie să fie foarte bine uscată.
Într-un castron, amestecați 10 gălbenușuri cu un praf de sare.
Peste drojdie puneți o linguriță de zahăr și câteva linguri de lapte cald. Omogenizați bine.
În bolul cu făina cernută faceți o adâncitură și adăugați pe rând drojdia, zaharul, coaja de lămâie, gălbenușurile frecate cu sare și 400 ml lapte.
Începeți să amestecați totul cu o lingură la început, apoi frământați cu mâinile până obțineți un aluat consistent.
Amestecați într-un recipient 150 g unt topit și 50 ml ulei. Turnați din amestecul de unt puțin cate puțin peste aluat.
Frământați până terminați toată cantitatea de unt cu ulei.
Continuați frământarea pe blatul uns cu ulei.
Frământarea ar trebui să dureze minim 40 de minute sau până când aluatul devine fin și elastic.
Când ați terminat de frământat loviți puternic aluatul de masă împăturit în doua de cel puțin 20 de ori.
Puneți aluatul din nou în castronul uns cu puțin ulei.
Acoperiți vasul folie alimentară sau prosop de bumbac și lăsați-l la dospit 30 minute într-un loc foarte cald, ferit de curenți de aer.
După 30 de minute frământați din nou aluatul cel puțin 5 minute.
Apoi, din nou la dospit acoperit cu folie de plastic sau prosop de bumbac cel puțin 1 oră sau până când își dublează volumul.
Preparare umplutură/crema:
Într-un castron puneți 400 g nucă mărunțită, 70 g cacao, 150 g zahăr și esența de rom.
Amestecați ingredientele uscate cu o lingură până se omogenizează.
Adăugați apoi cele 7 albușuri. Omogenizați foarte bine.
Scoateți aluatul pe blatul bine uns cu ulei și îl împărțiți în 4 părți egale, câte 2 părți pentru fiecare cozonac.
Întindeți prima parte de aluat în formă dreptunghiulară.
Latura mare a dreptunghiului să fie puțin mai mare decât lungimea tăvii de cozonac.
Turnați pe foaie un sfert din umplutura de nucă. Întindeți umplutura doar în mijloc, lăsând marginile libere
Rulați cu atenție și sigilați bine marginile.
Faceți aceeași operațiune și cu partea a doua a aluatului.
Suprapuneți cele două părți la mijloc.
Împletiți apoi sub formă de S.
Transferați în tava de cozonac tapetată cu hârtie de copt.
Pregătiți la fel și al doilea cozonac.
Lăsați cele două tăvi din nou la dospit într-un loc foarte cald, cel puțin 30 de minute sau până când aluatul se ridică deasupra tăvilor.
Bateți un ou cu 3 linguri de lapte. Ungeți cozonacii foarte bine înainte să-i dați la cuptor.
Porniți cuptotul la 160 de grade și încălziți-l foarte bine.
Coaceți cozonacii 10 minute, apoi fără să deschideți ușa cuptorului măriți temperatura la 170 de grade și mai coaceți încă 1 oră.
INFO: Dacă după 30-40 minute cozonacii se rumenesc prea tare, îi acoperiți cu o hârtie de copt până la final.
După ce scoateți cozonacii din cuptor, îi lăsați în tăvi 10 minute să se odihnească.
Opțional puteți să-i ungeți cu miere dizolvată în puțină apă caldă.
După 10 minute îi scoateți din tavă și desprindeți hârtia de copt.
Timp de 1 ora din 10 în 10 minute îi întoarceți pe toate părțile să se răcească.