Urmărește rețeta video pas cu pas:
Ingrediente pentru blat:
Ouă 6 buc
Făină 180 g
Cacao 40 g
Praf de copt 10 g
Zahăr 120 g
Esență de vanilie/rom
Un praf de sare
Ingrediente pentru cremă:
Ciocolată albă 100 g
Frișcă lichidă 400 ml
Ingrediente pentru însiropat blatul: sirop de zahăr/ compot/ cafea
Mod de preparare:
Separați albușurile de gălbenușuri de la 6 ouă.
Într-un castron puneți 6 albușuri cu un praf de sare.
Bateți cu mixerul până obțineți o spumă tare.

Adăugați 120 g de zahăr în 2 tranșe.

Bateți cu mixerul pentru 2-3 minute până se topește zahărul.
Adăugați pe rând cele 6 gălbenușuri.

Bateți cu mixerul până integrați gălbenușurile.
Adăugați esență de vanilie sau esență de rom.

Cerneți 180 g de făină, 10 g de praf de copt și 40 g de cacao.

Integrați cu ajutorul unei spatule, folosind mișcări largi de jos în sus.

Transferați compoziția într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt. (dimensiuni 23×23 cm)
Întindeți compoziția uniform în tavă.

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius.
Băgați tava la cuptor la 180 grade Celsius pentru 30 de minute.
După ce s-a copt scoateți tava din cuptor.
Transferați blatul pe un tocător.
Tăiați blatul în 2 felii egale.

Tocați mărunt o jumătate de felie de blat la mixer.

Restul blatului îl porționați în pătrățele cu latura de aprox. 4 cm.

Însiropați bucățile de blat cu sirop de zahăr ars.

Într-un castron încăpător puneți 100 g de ciocolată albă cu 100 ml de frișcă lichidă fierbinte.

Amestecați până se topește toată ciocolata.

Lăsați să se răcească la temperatura camerei și apoi băgați castronul la frigider pentru 1 oră.
După ce s-a răcit la frigider scoateți castronul cu ciocolată din frigider.
Adăugați 300 ml de frișcă lichidă rece de la frigider.
Bateți cu mixerul până se întărește bine crema.

Transferați crema într-un poș.
Puneți un strat de cremă pe fiecare pătrățică de blat însiropată anterior.

Deasupra distribuiți blat mărunțit.

Țineți prăjiturile cu ciocolată la frigider până le consumați.

Consumați cu moderație!
