Urmărește rețeta video pas cu pas:
Ingrediente coji:
Unt moale 250 g
Zahăr pudră 100 g
Ouă 4 buc
Făină 600 g
Praf de copt 10 g
Un praf de sare
Ingrediente cremă:
Biscuiți populari 200 g
Nucă măcinată 200 g
Cacao 35 g
Zahăr pudră 75 g
Nutella 2 linguri
Lapte 300 ml
Esență de rom
Mod de preparare:
Într-un castron puneți 250 g de unt moale (la temperatura camerei) și 100 g de zahăr pudră.
Mixați 2-3 minute cu mixerul până se topește zahărul.
Adăugați 4 ouă crude.
Amestecați cu mixerul pentru încă 1-2 minute.
Adăugați 10 g de praf de copt împreună cu o treime din cantitatea de 600 g de făină.
Omogenizați cu mixerul.
Adăugați încă o treime de făină și amestecați cu mixerul.
Încorporați și a treia (ultima) parte de făină.
Frământați cu mâna până se omogenizează.
Veți obține un aluat moale, nelipicios.
Formați cu mâna biluțe de 5 grame.
Puneți biluțele pe un fund până le formați pe toate.
Puneți câte o biluță în fiecare spațiu din aparatul pentru nuci
Presați bine cu capacul.
Lăsați să se coacă pentru 2-3 minute în funcție de forma de nuci pe care o aveți.
Aparatele electrice au de obicei un led care se aprinde când cojile sunt gata.
Scoateți cu grijă cojile de nuci și puneți-le într-un castron.
Curățați surplusul de aluat de pe margine cu un cuțit.
Măcinați mărunt cu aparatul resturile de la cojile de nucă.
Pentru umplutură puneți într-un castron resturile de coajă de nucă mărunțite. 200 g de biscuiți populari măcinați, 30 g de cacao și 75 g de zahăr pudră. .
Amestecați cu lingura până se omogenizează.
Adăugați 300 ml de lapte la temperatura camerei, 2 linguri de Nutella și esență de rom.
Amestecați cu o lingură până se omogenizează bine.
Umpleți toate cojile cu cremă.
Lipiți două câte două coji și eliminați dacă este cazul crema în exces de pe margini.
Nucile se pot consuma reci sau la temperatura camerei.