Urmărește rețeta video pas cu pas:
Ingrediente:
Mazăre fină congelată 800 g
Pulpe de pui 3 buc
Supă de carne 500 ml
Ceapă mare 1 buc
Morcov măricel 1 buc
Pastă de tomate 2 lingurițe
Roșii decojite in conserva 200 g
Ulei de floarea soarelui
Sare și piper măcinat
Boia de ardei dulce
Condimente de pui
Oregano
Mod de preparare:
Tăiați pulpele de pui în jumătăți.
Condimentați pulpele cu sare și piper.
Stropiți pulpele cu puțin ulei de floarea soarelui.
Masați bine pentru a se distribui uniform condimentele pe pulpe.
Într-o tigaie încăpătoare puneți pulpele la prăjit cu ulei de floarea soarelui.
Rumeniți bine pe ambele parți.
Între timp tocați mărunt o ceapă mare și un morcov.
Când sunt gata rumenite scoateți pulpele din tigaie.
Puneți ceapa tocată și morcovul in tigaia unde ați prăjit pulpele.
Căliți câteva minute până se inmoaie bine ceapa.
Adăugați pulpele înapoi în tigaie.
Puneți 500 ml supă de carne.
Acoperiți tigaia cu un capac și gătiți 20 minute.
Întoarceți pulpele și mai gătiți încă 20 minute.
Adăugați apoi 800g mazăre fina congelată.
Condimentați cu sare, piper măcinat, condimente de pui, boia de ardei dulce și oregano.
Adăugați 2 lingurițe de pastă de tomate și câteva roșii decojite din conservă.
Amestecați totul și mai gătiți cu capac încă 10 minute.