Gogoșari cu varză în oțet

Urmărește rețeta video pas cu pas:

Ingrediente:

Gogoșari 10 buc

Varză albă 1 buc

Varză roșie 1/2 buc

Morcov 4-5 buc

Conopidă 1 buc

Frunze de țelină

Rădăcină de țelină 1 bucată

Sare grunjoasă

Ingrediente:

Oțet de 9° 500 ml

Sare grunjoasă 100 g

Zahăr 150 g

Frunze de dafin 3-4 buc

Piper boabe 1 linguriță

Apă 2 litri

Mod de preparare:

Spălați și curățați legumele: 10 gogoșari, o varză albă,  jumătate de varză roșie, 4-5 morcovi, o conopidă, o rădăcină de țelină și câteva tije de țelină cu frunze.

Tăiați varza fideluță. Dați 2-3 morcovi pe răzătoarea mare.

Într-un castron puneți varza tăiată și morcovul ras. 

Adăugați o lingură de sare. 

Amestecați varza și morcovii cu sare. Lăsați deoparte.

Curătați gogoșarii de semințe.

Umpleți gogoșarii cu amestecul de varză cu morcovi.

Luați un borcan ce 5-6 litri.

Așezați pe fundul borcanului 2-3 frunze de țelină.

Puneți și câteva bucăți de rădăcină de țelină.

Așezați gogoșarii umpluți cu varză în borcan.

Umpleți spatiile goale dintre gogoșari cu buchețele de conopidă, bucăți de morcov și de rădăcină de țelină.

Ultimul strat trebuie să fie din tije de țelină cu frunze.

Într-o oală puneți la fiert 2 litri de apă.

Adăugați 500 ml de oțet de 9°, 100 g de sare grunjoasă și 150 g de zahăr.

Amestecați până se topește toată sarea și zahărul.

Când începe să fiarbă apa adăugați 3-4 frunze de dafin și 1 linguriță de boabe de piper. Opriți focul.

Așezați borcanul umplut cu gogoșari pe un cuțit sau orice alt metal. Va preveni spargerea borcanului de la saramura fierbinte.

Turnați saramura firbinte în borcan peste legume.

Umpleți cu saramură până se acoperă gogoșarii.

După ce s-a umplut închideți borcanul cu un capac.

Puneți borcanul în cămară pentru minim 1-2 săptămâni.

Consumați cu moderație!

Rețeta video pas cu pas Gogoșari cu varză în oțet mai jos: