Conopidă la cuptor cu usturoi și mămăligă

Urmărește rețeta video pas cu pas:

Ingrediente:

Conopidă 1 buc (1,3 kg)
Usturoi 4-5 căței
Ulei de măsline 150 ml
Zeama de la 1 lămâie
Sare 1 linguriță

Mod de preparare:

Într-un castron puneți 4-5 căței de usturoi zdrobit.

Adăugați o linguriță de sare și 2-3 linguri de ulei de măsline.
Amestecați cu o lingură de lemn până devine o pastă cremoasă.

Adăugați ulei până la 150 ml și zeama stoarsă de la o lămâie.

Amestecați până începe să se omogenizeaze.

Lăsați deoparte.
Spălați și curățați o conopidă medie spre mare, de aproximativ 1,3 kg.

Tăiați conopida în felii de maxim 2 cm grosime.

Puneți conopida tăiată într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt.
Întindeți bucățile de conopidă uniform pe tavă fără să se suprapună.

Cu ajutorul unei pensule ungeți conopida pe toate părțile cu sosul de usturoi preparat anterior.

La cuptor pentru 30 minute la 200 grade Celsius.
Scoateți tava din cuptor și întoarceți toate bucățile de conopidă pe cealaltă parte.

La cuptor din nou pentru încă 20 minute la 220 grade Celsius.

Serviți conopida caldă cu mămăligă și dacă preferați mai adăugați mujdei de usturoi.

Consumați cu moderație!

Rețeta video Conopidă la cuptor cu usturoi și mămăligă mai jos: