Drob de pui cu ficăței, pipote și inimi

Ingrediente:
Inimi și pipote de pui 900 g
Ficăței de pui 900 g
Ceapă uscată 2 buc
Ceapă verde 2 legături
Ouă proaspete 7-8 ouă
Ouă fierte 3 buc
Mărar proaspăt 2 legături
Pătrunjel proaspăt 2 legături
Ulei 6-7 linguri
Unt 10 g
Sare și piper

Rețeta video DROB DE PUI CU FICĂȚEI, PIPOTE ȘI INIMI mai jos:

Într-o oală, puneți la fiert pipotele și inimile (curățate și spălate) în apă rece cu sare.

Luați spuma când este nevoie.

Fierbeți 30 de minute, apoi strecurați și lăsați să se răcească. Tăiați inimile și pipotele în bucăți mici și transferați într-un castron încăpător.

Într-o tigaie, puneți ficățeii la călit în 6-7 linguri de ulei. Gătiți la foc mediu pentru 10 minute, întorcându-i pe toate părțile.

Scoateți ficățeii și păstrați tigaia și uleiul în care s-au gătit ficățeii.

Când ficații s-au răcit, tăiați bucăți mici.

Transferați în castronul încăpător, peste inimi și pipote.

Adăugați 2 legături de mărar proaspăt tocate și 2 legături de pătrunjel proaspăt tocate.

Adăugați apoi 5-6 ouă bătute bine cu telul.

Toacați mărunt 2 cepe și puneți-le la gătit în uleiul în care s-au călit ficățeii. Amestecați, puneți capac și gătiți pentru 6-7 minute, la foc moderat.

Tocați mărunt 2 legături de ceapă verde. Luați capacul, amestecați, adăugați ceapa verde, amestecați din nou și mai gătiți 5 minute la foc mediu.

Luați capacul, opriți focul, amestecați și turnați ceapa în castronul încăpător.

Adăugați sare și piper proaspăt măcinat peste compoziția din castron. Amestecați bine și împărțiți compoziția în 2 părți egale.

Ungeți bine cu unt o tavă de cozonac (35X10CM).

Puneți jumătate din compoziție și nivelați. Așezați 3 ouă fierte curățate de coajă.

Adăugați a doua parte din compoziție peste oua cu ajutorul unei linguri. Presați cu atenție și apoi nivelați.

Bateți un ou și ungeți suprafața drobului, cu ajutorul unei pensule de bucătărie.

Băgați tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 50-60 de minute.
Scoateți tava din cuptor, așezați pe un grilaj și lăsați să se răcească.

Scoateți drobul din tavă, feliați și serviți rece.

Consumați cu moderație!

Rețeta video DROB DE PUI CU FICĂȚEI, PIPOTE ȘI INIMI mai jos:

(Visited 5,298 times, 2 visits today)